Jocul de GO – disciplină opţională în programa şcolară 

14 Iunie 2005, Gândul 

GO-ul s-a născut ca joc educativ. Se zice că, acum 4.000 de ani, împăratul chinez Shun l-a creat pentru a destupa mintea fiului său. Experienţa a patru milenii arată că împăratul nu s-a înşelat: GO-ul este o unealtă eficientă în educaţie. În primul rând, jocul dezvoltă capacitatea de concentrare. Un mare maestru spunea că, dacă în timpul unei partide te gândeşti că trebuie să câştigi, eşti foarte aproape de înfrângere. Apoi, jocul modelează caracterele: la GO, dacă eşti prea agresiv – pierzi, dacă eşti prea lacom – pierzi, dacă eşti prea fricos – pierzi. Este un joc constructiv: scopul lui principal nu este distrugerea adversarului, ci stăpânirea unor teritorii mai mari decât ale acestuia. Deşi are doar trei reguli de bază, strategia lui aproape infinită îşi găseşte aplicaţii în toate domeniile. Este considerat de cinci ori mai puternic ca şahul. Multă vreme, tehnicile de GO au fost folosite în războaie. Acum, GO-ul este folosit şi în bătăliile comerciale. În 1995, Yasuyuki Miura, fostul director executiv al Japan Airlines, a publicat o carte intitulată “GO: An Asian Paradigm for Business Strategy”, în care povesteşte ce strategii de GO a folosit pentru a deschide o afacere de un miliard de dolari pe piaţa americană.
Regulile GO-ului sunt extrem de simple şi pot fi învăţate în câteva minute. „După ce le află, copilul este câştigat în proporţie de 99 la sută”, spune  profesorul Vîrtic. O oră pe săptămână, elevii „claselor de GO” de la colegiul din Bistriţa studiază partide, rezolvă probleme şi joacă partide-test. „Impactul este formidabil”, spune Vîrtic. Elevii din clasele primare îi învaţă acasă pe fraţii lor preşcolari, părinţii constată cu surprindere că puştii fac o pasiune pentru GO, lăsând baltă fotoliul din faţa televizorului. La şcoală se schimbă ierarhiile: liderii de grup care sunt bătuţi la GO îşi pierd „admiratorii”. Copiii cu dificultăţi la matematică încep să mişte.

Toate aceste efecte ale GO-ului sunt cunoscute de 20 de ani în România, însă într-un cerc destul de mic. În anii ‘80, copiii care frecventau cluburile de GO intrau „din primul foc” la facultate, indiferent ce specialitate îşi alegeau. „Jocul le dăduse o mare capacitate de concentrare”, spune George Stihi, unul dintre şefii federaţiei, la acea vreme. „Concursurile noastre începeau vinerea şi se terminau duminica. Jucam câte trei partide pe zi, care ţineau fiecare trei ore – cât un examen. Venea câte un părinte şi spunea că-şi pierde copilul vremea cu GO-ul. Îi ziceam că admiterea la facultate o să i se pară un fleac. Şi aşa era”.

Nu întâmplător, la vremea respectivă a încercat să popularizeze acest joc chiar Gheorghe Păun - în prezent cel mai tânăr academician din România. A scris o carte de iniţiere în GO, a colindat liceele, a convins autorităţile să aprobe fabricarea echipamentului de joc. Alături de academicianul Solomon Marcus, el se numără astăzi printre cei care încearcă introducerea lui în şcoli. Problema este, însă, găsirea unor profesori interesaţi, care să permită prezentarea GO-ului la clasele lor.

„GO-ul este un joc fascinant, dar pentru cei care nu-l cunosc, nu înseamnă nimic”, spune Cătălin Ţăranu, singurul jucător european profesionist. După mai mulţi ani petrecuţi în Japonia, el s-a întors anul trecut în ţară – trimis de Asociaţia niponă a Jucătorilor Profesionişti să popularizeze GO-ul. A înfiinţat la Bucureşti clubul Saijo, după numele maestrului său, unde se se ţin cursuri pentru toate nivelele de jucători şi a reuşit să introducă GO-ul în orele de japoneză de la Liceul Ion Creangă, din Capitală. Din februarie, 40 de elevi învaţă acum să atace cu keima şi să se apere cu ikken-tobi. În iulie, elevii vor merge la Capionatul european de la Praga. Campania de promovare este abia la început.