Sibiu - gazda Campionatului European de Go pentru juniori (14 Iulie, 2009) - Sursa: Ronduldesibiu.ro


Cea de-a 15-a ediţie a Campionatului European de GO la juniori va avea loc la Sibiu, în luna martie a anului viitor. Este pentru a treia oară când această competiţie are loc în România.

Prima ediţie a Campionatului European de GO pentru juniori a avut loc în 1996, la Băile Felix. A urmat apoi cea din 2000, de la Sinaia. După 10 ani, România are şansa să fie din nou punctul de întâlnire pentru cei mai tineri jucători de go din Europa. Organizatorii, Federaţia Română de Go, au ales Sibiul pentru că “este un oraş frumos, a fost Capitală Culturală Europeană şi pentru că vrem să revitalizăm mişcarea de go din Sibiu”, după spusele preşedintelui federaţiei, Cătălin Ţăranu.

Concursul va avea loc la Cercul Militar, între 4 şi 7 martie 2010. Sunt aşteptaţi să participe 300-400 de jucători din 35 de ţări, dintre care 100 din România. Sibiul va avea ca reprezentanţi aproximativ zece tineri care acum se antrenează la Clubul de Go din Sibiu. Competiţia este împărţită în două categorii de vârstă, copii de până la 12 ani şi tineri între 12-18 ani.

Campionatul European pentru juniori

Campioană absolută este Rusia, care deţine 10 titluri, urmată de Ucraina cu şase. La ediţia de anul acesta au învins reprezentanţii Rusiei la categoria sub 12 ani şi Israelul la categoria sub 18 ani. România a câştigat titlul în 2005 cu Mihai Şerban şi în 2007 cu Theodor Toma, ambii la categoria sub 12 ani.

La prima ediţie a campionatului, desfăşurată la Băile Felix, au participat 119 jucători. Juniorii de atunci au devenit nume de top din comunitatea Go-ului european: Mero Csaba şi Antoine Fenech – primii campioni europeni de juniori, Alexandre Dinerstein – multiplu campion european, Svetlana Shikshina, Emil Nijhuis, Dmitri Bogatski, Dragoş Băjenaru, Diana Koszegi, Petr Nechanicky, Cornel Burzo, Adelina Sora. Câţiva dintre aceştia vor fi invitaţi la Sibiu pentru a susţine lecţii şi partide demonstrative.

Federaţia Română speră ca ediţia să fie un succes, astfel încât să primească dreptul de a organiza cea de-a 57 ediţie a campionatului de seniori, în 2013.

Partenerii evenimentului sunt Primăria Sibiu şi Cercul Militar, unde, de altfel, va avea loc campionatul.

Jocul de Go

Go-ul a fost inventat în China, cu 4.000 de ani în urmă, originile lui nefiind foarte clare. Este un joc de strategie, foarte complex. «Şahul l-am putea compara cu un război medieval, iar go-ul cu un război modern. Este mult mai rapid,  iar numărul combinaţiilor este mai mare decât numărul atomilor din univers », a explicat Cătălin Ţăranu. Acesta a adăugat că dacă au fost inventate calculatoare programate pentru şah care să bată campionii adevăraţi, la go acest lucru nu este posibil.

Copiii şi seniorii interesaţi de jocul de go, sunt invitaţi la Club, în fiecare sâmbătă, de la ora 11, la Cercul Militar. Directorul clubului este Sorin Pădurariu, care va coordona şi campionatul de la Sibiu. Filiala sibiană a fost înfiinţată în 1987 la Clubul CFR, dar a avut perioade de întreruperi. În urmă cu trei ani, a fost reînfiinţată de Pădurariu.

Go în România

Prima atestare oficială a practicării jocului de Go în România este din vara anului 1944, din Timişoara. Elevul de 15 ani Walter Schmidt a găsit, într-o casă abandonată de o familie germană, un joc de Go şi câteva instrucţiuni simple. Împreună cu prietenii lui a început să joace şi jocul de Go a devenit o pasiune de o viaţă. Chiar şi azi, la 80 de ani, dr. Walter Schmidt este membru activ al clubului de Go din Timişoara, club care îi poartă numele.

Din 1987, a fost înfiinţată secţia de go, în cadrul Federaţiei Române de Şah. Devine de sine stătătoare din 30 martie 1990. Acum sunt înregistrate 23 de cluburi în Bucuresti, Timişoara, Craiova, Arad, Drobeta Turnu Severin, Piteşti, Braşov, Constanţa, Brăila, Bistriţa, Iaşi, Braşov, Slobozia, Tg. Mureş, Oradea.

Puţini ştiu că România este una din puţinele ţări europene care a introdus jocul de Go în şcoli, ca disciplină opţională de studiu. Aceasta mai ales datorită efortului unui profesor din Bistriţa, Teodor Constantin Vîrtic, care a început să predea Go, acum 12 ani, la Palatul Copiilor.

Cei mai cunoscuţi jucători români activi de Go, pe plan internaţional, sunt sensei Cătălin Ţăranu - 5 pro (campion european în 2008), Cristian Pop - 7 dan, sensei Mirel Florescu - 6 dan, Dragoş Băjenaru - 6 dan, Cornel Burzo - 6 dan, Lucian Corlan - 5 dan, Robert Mateescu.

Echipa de Go a României a devenit campioană europeană în 2006 în formula Cătălin Ţăranu, Cristian Pop, Cornel Burzo şi Lucian Corlan.

Cătălin Ţăranu, actualul preşedinte al federaţiei române de go, este, totodată, şi primul jucător român care devine profesionist în campionatul japonez. În 2001 este admis în elita jucătorilor profesionisti de go – 5 pro – performanţă neegalată până în prezent de nici un alt jucător european.

 

Articolul original aici