Acum veţi afla în sfârşit
cum se încheie o partidă de GO şi cum se numără
teritoriile. Vom folosi pentru explicaţii o tablă de 5x5.
![]() |
Ambii jucători
au făcut câte 5 mutări şi jocul se consideră încheiat. Negrul are 5 puncte pe latura din stânga, iar albul
are 10 puncte în dreapta. Astfel, albul câştigă cu 5
puncte.
Se numără câte un punct de teritoriu la fiecare intersecţie de linii verticale şi orizontale, incluzând colţurile şi marginile. Reţineţi faptul că pietrele în sine nu se numără ca teritoriu. |
![]() |
O partidă
se încheie atunci când ambii jucători consideră
că e inutil să mai facă vreo mutare. De ce este considerat încheiat
jocul din prima figură?
Continuând partida, să presupunem că negrul ar face o mutare în teritoriul albului. După următoarea piatră albă jucată, observăm că negrul poate fi capturat cu uşurinţă (vezi figura alăturată). De aceea, negrul nu va face astfel de mutări. |
![]() |
Dar dacă
mai faceţi o mutare în teritoriul propriu? Cu acea mutare, aţi acoperit
1 punct din teritoriul dvs. Bineînţeles că nu asta
urmăriţi.
Prin urmare, partida se încheie ca în prima figură de mai sus. (În unele situaţii însă, veţi fi nevoit să jucaţi în interiorul propriului teritoriu pentru a vă forma 2 ochi, sau pentru a vă consolida zidul.) |
![]() |
Aici avem
de asemenea o partidă la final. Negrul a înconjurat 5 puncte,
iar albul 6. Acesta din urmă a câştigat deci cu 1 punct.
Dar ce se întâmplă cu cele 2 puncte din centru? Ele se cheamă Dame - puncte neutre. Puteţi juca acolo dacă doriţi, nu veţi pierde nici un punct, dar nici nu veţi câştiga, deoarece punctele neutre nu se numără la evaluarea teritoriilor. |