| În final, negrul a înconjurat 28 de puncte, iar albul 24.
În plus, după
cum vedeţi la numărul de pietre capturate (dead), o piatră
albă a fost capturată, teritoriul alb fiind redus astfel
cu 1 punct.
Deci negrul câştigă cu 5 puncte. În acest joc, negrul controlează partea stângă şi albul pe cea dreaptă încă de la început, partida desfăşurându-se destul de paşnic. |
În prima partidă, ambii jucători au încercat doar să înconjoare spaţii libere, împărţindu-şi teritoriul.
De data aceasta, începând
cu mutarea a patra (albul care taie la D5), cei doi pornesc o cursă
de capturare. În final, negrul ocupă teritoriu în dreapta-sus şi stânga-jos, iar albul
obţine partea din dreapta-jos şi stânga-sus.
| Albul are 18 puncte de teritoriu,
iar negrul 14.
În plus, negrul are 2 prizonieri, în timp ce albul a capturat 7 negre. Observaţi că cele 2 pietre negre din stânga-sus sunt moarte fără să mai fie nevoie ca albul să le înconjoare complet. Ele oricum nu mai au unde să scape şi deci se îndepărtează de pe tablă în finalul partidei. Rezultatul este:
|